Nasterea bebelusului Meghan-Harry, un secret. De ce ducii de Sussex nu vor sa ofere detalii
Nasterea bebelusului Meghan-Harry, un secret. Prințul Harry al Marii Britanii și ducesa Meghan de Sussex au decis să păstreze discreția privind detaliile legate de nașterea primului lor copil, care va avea loc în săptămânile care urmează, au anunțat, joi, reprezentanții palatului Buckingham într-un comunicat citat de Reuters.
„Ducele și ducesa de Sussex sunt foarte recunoscători pentru urările primite din partea oamenilor din Regatul Unit și din toată lumea, în această perioadă în care se pregătesc de nașterea copilului lor. Altețele lor regale au luat decizia de a păstra discreția privind planurile legate de nașterea copilului”, potrivit aceleiași surse.
Nasterea bebelusului Meghan-Harry, un secret
„Ducele și ducesa abia așteaptă să împărtășească vestea emoționantă cu toată lumea, după ce vor avea oportunitatea de a celebra în privat evenimentul ca o nouă familie”, se arată în comunicatul emis de palatul Buckingham, reședința oficială a reginei Marii Britanii.
Ducesa de Sussex, în vârstă de 37 de ani, urmează să nască în câteva săptămâni. Anul trecut, pe 15 octombrie, palatul Kensington a anunțat că ducesa Meghan de Sussex este însărcinată, iar copilul, al șaptelea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, se va naște în primăvara lui 2019.
De ce ducii de Sussex nu vor sa ofere detalii despre nastere
Aflată la un eveniment oficial, la începutul lunii ianuarie, fosta actriță americană Meghan Markle a sugerat că bebelușul se va naște în luna aprilie. Cand va naste Meghan Markle. A inceput numaratoarea inversa pentru Ducesa de Sussex
De câteva săptămâni au apărut speculații privind faptul că ducesa Meghan nu va naște la același spital din Londra ales de cumnata sa, ducesa Catherine de Cambridge, și de mama prințului Harry, regretata prințesă Diana. Schimbare de situatie pentru Meghan Markle! Ducesa o ia pe urma Reginei Elisabeta in privina nasterii primului ei copil
Unele surse spun că Meghan ar putea naște fie la un spital din Windsor, aproape de noua ei locuință – Frogmore House -, fie acasă, așa cum a făcut regina Elizabeth a II-a în cazul tuturor celor patru copii ai ei, informeaza mediafax.ro.